Repertoriul acestei formaţii este structurat în
special pe interpretarea şi promovarea folclorului tradiţional
din Ţara Zarandului, Ţara Crişurilor şi întreaga zonă a
Aradului.
Este cea mai cunoscută orchestră din judeţul
Arad, consacrându-se şi în împrejurimi, apoi pe plan
naţional şi internaţional.
În sprijinul acestor afirmaţii stau mărturie
invitaţiile la numeroasele emisiuni de radio şi televiziune,
interviurile în ziarele locale şi naţionale, precum şi
invitaţiile la numeroasele concerte din ţară şi străinătate.
Trebuie spus că orchestra Rapsozii
Zarandului îşi structurează partidele muzicale după modelul
tarafurilor tradiţionale săteşti din zona Aradului,
alcătuite îndeobşte din vioară primă, contră (vioară secundă
cu trei coarde) şi broancă (violoncel sau contrabas popular)
sau dubă.
Orchestra îşi bazează expresivitatea şi pe
un alt „secret”: respectarea dinamicii tradiţionale, a
mişcărilor în cadrul suitelor populare de jocuri arădene.
Ceea ce în practica altor orchestre de astăzi a devenit de
nejucat, prin extragerea iuţelii în dauna chiar a exprimării
cu rate a melodiei, reprimeşte la Rapsozii Zarandului în
tempoul just, adevărat, al jocului românesc din Podgoria
Aradului şi din zona sud-vestică a Ţării Moţilor...
GRUIA STOIA - etnomuzicolog (1981)
De o şansă
unică a avut parte această orchestră. Este vorba de şansa de a
fi îndrumată ani la rândul de către reputatul folclorist Ioan T.
Florea, care şi-a pus amprenta asupra repertoriului şi modului
de interpretare a cântecelor populare de către Rapsozii
Zarandului, prin personalitatea sa dublată de cunoştinţele vaste
pe care le avea despre folclorul ţinutului său natal şi nu în
ultimul rând de dorinţa de a face cunoscută muzica bunilor şi
străbunilor săi lumii întregi. De-a lungul
timpului, formaţia a înregistrat 11 discuri Electrecord, 4
casete audio şi 8 CD-uri.
Orchestra "Rapsozii Zarandului" condusa de Petrica Pasca, a
fost numita de realizatoarea de emisiuni de televiziune Marioara
Murarescu, "cea mai buna orchestra folclorica din Transilvania"...
Componenţa formaţiei
Solişti
Dirijor - Petrică Paşca
Traian Roman
Anton
Covaci
Florin
Gherghel
Victor
Varadi
Liviu Birta
Gheorghe
Novac
Alexa
Şandru
Radu Panici
Cornelia Căprariu Roman
Malvina Nagy
Voichiţa Suba
Rodica
Ardelean Oniţă
Tiberiu Crişan
Ciprian Zopota
Aura Maria Bonchiş
Ioana Luguzan
Aurel Budugan
Serafim
Cimbruş
Cornelia Căprariu-Roman
Malvina Nagy
Voichiţa Suba
Rodica Ardelean Oniţă
Ioana Luguzan
Aura Maria Bonchiş
Tiberiu
Crişan
Ciprian Zopota
Aurel Budugan
Serafim Cimbruş
"Muguri de Tezaur"
CD-uri audio
LP-uri Electrecord
Copyright 2013 Rapsozii
Zarandului. Toate drepturile rezervate.
Dezvoltare si design website:
infomed_ro@yahoo.com